Ceilalţi din noi sau de departe
Un parcurs scriitoricesc obligat la clandestinitate mai
bine de douăzeci de ani în fosta URSS, trecut prin fenomenul emigrării
americane, ajunge azi la o existenţă împărţită între Moscova şi Paris. Iuri Mamleev
e un făcător pe urmele lui Gogol şi Dostoievski, care lucrează sub auspiciile
postmodernismului estic, preocupat de suflet şi de opţiunile spirituale
postcreştine.
O carte
rulată între comă şi după ieşirea din comă, fără a putea decide în final care instanţă
dă mai mult ghes fantasticului, Ceilalţi
aduc în discuţie ideea că nici iadul nu mai e pentru oricine, că există fiinţe
care pur şi simplu nu corespund lumilor invizibile, că a rămâne blocat între
lumi e o condiţie pe cât de posibilă, pe atât de reală. Lionea Odinţov, îmbarcat
şi el în explorarea lumilor de dincolo, face cale întoarsă spăşit, tulburat,
traumatizat. E un rest specific reciclării capitaliste, o funcţie a materialismului
exacerbat care pierzând vederea iadului se trezeşte aruncat în aşteptarea cu majusculă,
adică conştientă. Monoman cu vocaţie, acesta e captivul perfect în lipsa
efuziunilor de transcendenţă sau de nihilism explicit. El nu ştie să fie pentru
totdeauna, el nu alege, ci se lasă ales.
Pe urmele
vieţii de dincolo, realitatea se conjugă cu uimirea doctorului: „Ce, nu a
murit?” şi intră în suspendare pe termen nelimitat. Dramele cu extrasenzoriali,
vrăjitori adevăraţi, bande de hipnotizatori, parapsihologi şi aşa mai departe
fac parte din delirul postum al unei lumi totalitare care şi-a stabilit de mult
priorităţile de evanescenţă. Fie că se cheamă demonism, corporalitate monstruoasă,
absurd, groază, toate sunt gloanţe oarbe ale literaturii ce a circulat în
samizdat. Mamleev e un reprezentant al ei şi un oficiant de viaţă dublă:
matematică ziua, ezoterism seara prin găzduirea unui cerc secret de intelectuali
uniţi în chestiuni de filozofie, teozofie şi psihanaliză. Vrednic fiu de
psihiatru, atracţiile acestuia faţă de viaţa psihică traumatizată îşi găsesc
ecou în logica unui realism metafizic,
unde critica îl aşează ca promotor.
Teoretic, realismul
metafizic face uz de realitatea extraumană ca singura realitate adevărată, la
care omul nu are acces decât tangenţial, respectiv traumatizant pentru că
exclude libertatea. Omul nu trăieşte întâlnirea, prezenţa, adresarea reciprocă,
dialogul în sensul relaţiei Eu-Tu pe care o analizează Martin Buber, dar nici
cunoaşterea, luarea în posesie, utilizarea din Eu-Acela. Nici participant, nici
explorator, el se bazează „pe refuzul inflexibil şi decis a tot ceea ce este
<străin>, a tot ceea ce n-a crescut din domeniul propriei lui instanţe” [Martin
Buber: Eu şi Tu. Traducere din lb.
germană şi prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p.
73], pe lipsa de realitate şi eu, pe fatalitatea tragică, pe eterna aşteptare.
Dincolo de ceea ce numeşte Buber legătură naturală sau separaţie naturală,
dincolo de persoană sau individ, Lionea nu trăieşte nici relaţia în sine, nici
detaşarea ei.
Captivitatea rămâne o condiţie de sine stătătoare într-un regim existenţial ce nu are în plan derogări sau luări de poziţii: în capitalism omul consumă sau se lasă consumat. În altă ordine de idei, ceilalţi sunt în egală măsură grupul ezoteric a lui Mamleev, transcris deşănţat şi caricatural în roman de societatea neobişnuită a lui Trofim Borisovici – singurul personaj care vânează esenţialul, nu întâmplarea, evadarea din închisoarea contingenţei şi luarea în palmă a lumii deopotrivă cu iadul şi Dumnezeu, spargerea pereţilor dintre lumi şi îmbucarea universului, prăbuşirea raţiunii şi a ordinii de complezenţă, libertatea mondială. Un plan criminal înfăptuit cel mai probabil în nebunie, în delirul livresc al ieşirii din sine. Însuşi Mamleev e un captiv al trecutului dictatorial şi al prezentului ce-i calcă pe urme, un admirator al Lăcaşurilor pănă la pagina douăzeci şi şapte, un pasibil detractor de la trezirea lui Lionea şi un dârz recuperator de lumină în final.
În mod deconcentrant opera credinţei care descrie monştri, Ceilalţi abjură treptat de la
spectacolul contradictoriu al existenţei, te poartă prin cotloanele necunoscutului,
ale lucrurilor de neînţeles şi te lasă cu faţa în lumină să-ţi priveşti limita.
O alteritate ce se decide la întâlnirea omului cu umanitatea din el sau încă
departe. În urma lecturii neîncheiate a destinului lui Lionea, ce dispare fără
urmă din lumea ce l-a creat, răsună tot mai grav în microfon şăgalnicul îndemn
al comentatorului din prima parte a romanului: „Nu trebuie să tremuraţi atât
pentru voi, de parcă aţi fi o valoare absolută” [Iuri Mamleev: Ceilalţi. Edit. cit., p. 23]. Pentru că nu numai că nu sunteţi, dar s-ar putea foarte bine
nici să existaţi.
Bibliografie
Iuri Mamleev: Ceilalţi. Traducere din lb. rusă, note şi postfaţă de Antoaneta Olteanu. Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008
Bibliografie
Iuri Mamleev: Ceilalţi. Traducere din lb. rusă, note şi postfaţă de Antoaneta Olteanu. Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008
Decembrie, 2010, Steaua