Festina lente în postmodernism

Umberto Eco: Înainte ca racul. Războaie calde şi populism mediatic. Bucureşti, Editura RAO, 2007

A accelera încetinind, a te plia pe urgentările lumii cu sonorul televizorului dat la minim (şi de ce nu cu internetul cvasi-deconectat) exacerbând într-o manieră aproape desăvârşită percepţia realului - cam asta ar fi sugestia implicită şi explicită a cărţii lui Eco, Înainte ca racul.

După secole de nebuloasă dezordine cu tot alaiul de plozi zgomotoşi: violenţe perse, războaie, intoleranţe şi rasisme, endemii de tot felul, totalitarisme, abuzuri şi retorici ale fărădelegii ş.a., omul secolului XXI nu e decât un pitic cocoţat pe umeriii uriaşilor dinaintea sa, care având înţelepciunea experienţei lor, nu e încă în stare - în mod fatal - să facă dovada asimilării ei. În acest scop, culegerea de articole şi intervenţii scrise între anii 2000 şi 2005 de Umberto Eco probează analitic întreg mozaicul de realităţi începând cu 11 septembrie, culminând cu cele două războaie din Afganistan şi Irak şi încheind cu regimul berlusconian.

Calitatea şi relevanţa istorică a interpretărilor auctoriale se integrează firesc în spiritul enciclopedic şi sapienţial care este Eco, fără a face o delimitare clară între teoretician, prozator şi eseist. Cu aceeaşi însufleţire, autorul adună materiale ce ar face caz de o "cultură jurnalistică", fără a o periclita pe cea dintâi mamă, Cultura.

Alteritatea expusă aici e una respinsă sub sindromul complotului şi al conspiraţiei; diagnosticând încă o dată tipul de fanatic din clinica fundamentalistă, fie ea protestantă sau musulmană: pentru a ne ridica în slăvi, trebuie arătat că există alţii care ne urăsc şi vor să ne taie aripile. Orice exaltare de tip naţionalist şi populist presupune cultivarea unei stări de continuă frustrare. Pe această frustrare mizează atât dictatura politică, cât şi cea mediatică. Interesat în paralel de războaiele calde şi populismul mediatic, Eco reeşantionează faptele, scrutează masele teledependente şi dă verdictul: izolaţionismul în păreri şi prejudecăţi neutralizează şansa înţelegerii şi detaşării critice de evenimente.

Concluzia pe care autorul o decupează într-o melancolică reflecţie asupra morţii (implicit a sa), e aceea că omenirii de azi îi lipseşte curajul de-a se opri, de-a încetini cursa consumului şi a violenţei, reducând la tăcere măcar pentru o clipă toate vocile mass-media.

Decembrie, 2008, Tribuna Sibiu