ORA DE MATEMATICĂ

Copilaşii de la filo

by one of them

Varianta 1: Omul fără dovleac

Noi, materii cenuşii diminutivale şi regresive, hărăziţi misteriosului verdict cum că la filologie nu facem asta să nu stresăm copilaşii, am trăit ora de matematică în afara orei şi mai ales în afara matematicii. Mai toţi proaspăt coborâţi din copac sau şi mai grozav de-a dreptul picaţi în cap am suferit consecinţele căderii rămânând împietriţi acolo la umbră şi răcoare, ca melcii ăia nenorociţi loviţi în cap, despre care numai Ion Barbu s-a încumetat să scrie, sau apucând-o agale spre şcoală, şi inerent spre soare, cu speranţa necunoscută în suflet să se mai coacă dovleacul. Unii am devenit frumuseţi ale sudului nefăcând nimic, alţii am adoptat cu detaşare poziţia florii de lotus în ciuda ameninţării cu nota doi pentru trezirea interesului.

Morţi pentru matematică înainte de a o întâlni, ne învârteam în jurul temei de casă pe care oricum nu o făceam, repetând la nesfârşit, prin generozitatea câtorva colegi, singura scenă posibilă: Ţi-ai făcut tema?... patru... Serbus, pa, la revedere! Alteori tema avea modestia şi pudoarea să rămână în clasă, hotărâtă dinainte că nu va avea vreodată să se înalţe la nivelul unui complicat scenariu de teatru: Temă, copilaşilor, pentru ora viitoare; toată lumea o face acum... Măi să n-aud un cuvânt! Dar unde cuvintele erau cât se poate de rele şi împotriva oricărei posibile învăţături matematice, hârtiuţele le întreceau de departe: niciodată n-am fost ameninţaţi să fim făcuţi cuvinte, însă hârtiuţe cu nemiluita. Măcar de-am fi rămas cu ele.

Deprinşi pe de-a-ntregul cu prostirea, bâţâitul, mârâitul în bancă şi alte pofte copilăreşti, tot răul din noi suferea primenirea anuală când spectacolul Eminescu alunga definitiv spiritul matematicii şi se iscălea miraculos în catalog cu trei note de zece, la română, istorie şi desigur matematică. Încă un exerciţiu memorat sau scris discret pe dosul palmei şi media era făcută, sau mai degrabă prefăcută în marcă înregistrată a perfecţiunii. Nu mai conta că nu ştiam şi nu vom şti vreodată formulele ca pe apă-n sus, că suntem iremediabil nişte graţii fără cretă, că am uitat să ne folosim etajul superior şi nu ne mai gândim, că unul dintre domnişorii noştri la ora de matematică nu apare dar la ora unu râde ca un idiot pe coridoare, că toată ora această clasă de filologie toceşte nervii şi că ce mai tura-vura o tunat şi ne-o adunat aicea.

În cele din urmă, din prea mult soare şi prea multă afecţiune trecută la diminutiv nu am mai ajuns niciunul să ne măsurăm puterile cu acele medii drăgălaşe promise, ba mai mult dovleacul a fost consemnat să nu se mai coacă şi stăpânul agricultor ratat a fost făcut profesor de engleză să nu aibă puterea şi entuziasmul să mai repete altor copilaşi, la fel de drăgălaşi, versiunea didactică a limbii române. 

Varianta 2: Omul cu dovleac

-          M-am lămurit, şi tu ştii matematică cum eu ştiu dansa.

-          Da, ce credeţi că mă povestesc aici cu voi, tot vorbesc ca să nu tac... pentru pereţii şcolii.

-          Ce credeţi voi că-i aici? Şcoală de dans şi bune maniere?!

-          Băieţii ăştia pică în extaz imediat... că ei nimic nu pricep.

-          Îmi place de voi că una-două vă scuzaţi, cum îndrăznesc să vă acuz!

-          Aţi înţeles? - Nu!!! - Vai ce drăguţi sunteţi!

-          Apoi vă fac un exemplu din amândouă şi salutare.

-          Cum unu? Domnişoară unde-ţi stă capul?

-          Cum puteai să-l calculezi altfel? - Nicicum! - Nu pă sărăcia!

-          Aşa, înc-un exerciţiu... De ce nu! nu! nu!?

-          No, aveţi de lucru, să n-aud un cuvânt!

-          Şi tu ce minunăţii ai acolo, astea-s noile brăţări... şi fiica-mea purta sfori de-astea.

-     Aşa, mai bagă-ţi şi degetele în gură. Şi-ţi mai trebuie produse Oriflame! Du-te la grădiniţă.

-          Ţi-am spus eu că dacă baba avea roate, era tramvai!

-          Aşa să vezi cum îţi iau rimelul. Şi mă îmbogăţesc imediat.

-          Oh, ce unghii ai! Trebuie să-mi feresc degetele... Aveţi nişte unghii groaznice...

-          Măi, dă-i pace că nu înţelege şi numai o derutezi.

-          Cred că ai greşit. Ia să vin să văd, dac-ai greşit te distrug!

-          Nu-i bine! - De ce? - Aşa. Nu-i bine. Şterge acolo!

-          V-aduceţi aminte? Îţi mai aduci aminte doamnă că şi pe-atuncea era toamnă.

-          Nu pă sărăcia! Pupa-v-ar mâţu!

-          Avion te fac pe tine imediat şi zbori ştii unde?... exact la taică-tău.

-          Bă trebuie să mai şi gândeşti. Tu eşti bibelou aici în şcoală.

-          Clasa 11-a A filologie nu mă mai torturaţi că încep să vă torturez eu pe voi!

-          Astea-s ale tale? [lista cu formule] Extraordinar, niciunul de la real nu ştie atâta.

-         Asta-i filosofia vieţii, să nu munciţi ca proştii... de-acum încolo trebuie să vă gândiţi copii cum să nu munciţi.

-          Serbus domnule, noroc că n-ai venit la nouă făr-un sfert. Drăgălaşule, du-te la loc. 

Ian-Feb-Mar, 2012, Anchetă Discobolul