Iuri Mamleev

Ceilalţi din noi sau de departe

         Un parcurs scriitoricesc obligat la clandestinitate mai bine de douăzeci de ani în fosta URSS, trecut prin fenomenul emigrării americane, ajunge azi la o existenţă împărţită între Moscova şi Paris. Iuri Mamleev e un făcător pe urmele lui Gogol şi Dostoievski, care lucrează sub auspiciile postmodernismului estic, preocupat de suflet şi de opţiunile spirituale postcreştine.

O carte rulată între comă şi după ieşirea din comă, fără a putea decide în final care instanţă dă mai mult ghes fantasticului, Ceilalţi aduc în discuţie ideea că nici iadul nu mai e pentru oricine, că există fiinţe care pur şi simplu nu corespund lumilor invizibile, că a rămâne blocat între lumi e o condiţie pe cât de posibilă, pe atât de reală. Lionea Odinţov, îmbarcat şi el în explorarea lumilor de dincolo, face cale întoarsă spăşit, tulburat, traumatizat. E un rest specific reciclării capitaliste, o funcţie a materialismului exacerbat care pierzând vederea iadului se trezeşte aruncat în aşteptarea cu majusculă, adică conştientă. Monoman cu vocaţie, acesta e captivul perfect în lipsa efuziunilor de transcendenţă sau de nihilism explicit. El nu ştie să fie pentru totdeauna, el nu alege, ci se lasă ales.

Pe urmele vieţii de dincolo, realitatea se conjugă cu uimirea doctorului: „Ce, nu a murit?” şi intră în suspendare pe termen nelimitat. Dramele cu extrasenzoriali, vrăjitori adevăraţi, bande de hipnotizatori, parapsihologi şi aşa mai departe fac parte din delirul postum al unei lumi totalitare care şi-a stabilit de mult priorităţile de evanescenţă. Fie că se cheamă demonism, corporalitate monstruoasă, absurd, groază, toate sunt gloanţe oarbe ale literaturii ce a circulat în samizdat. Mamleev e un reprezentant al ei şi un oficiant de viaţă dublă: matematică ziua, ezoterism seara prin găzduirea unui cerc secret de intelectuali uniţi în chestiuni de filozofie, teozofie şi psihanaliză. Vrednic fiu de psihiatru, atracţiile acestuia faţă de viaţa psihică traumatizată îşi găsesc ecou în logica unui realism metafizic, unde critica îl aşează ca promotor.

Teoretic, realismul metafizic face uz de realitatea extraumană ca singura realitate adevărată, la care omul nu are acces decât tangenţial, respectiv traumatizant pentru că exclude libertatea. Omul nu trăieşte întâlnirea, prezenţa, adresarea reciprocă, dialogul în sensul relaţiei Eu-Tu pe care o analizează Martin Buber, dar nici cunoaşterea, luarea în posesie, utilizarea din Eu-Acela. Nici participant, nici explorator, el se bazează „pe refuzul inflexibil şi decis a tot ceea ce este <străin>, a tot ceea ce n-a crescut din domeniul propriei lui instanţe” [Martin Buber: Eu şi Tu. Traducere din lb. germană şi prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş. Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 73], pe lipsa de realitate şi eu, pe fatalitatea tragică, pe eterna aşteptare. Dincolo de ceea ce numeşte Buber legătură naturală sau separaţie naturală, dincolo de persoană sau individ, Lionea nu trăieşte nici relaţia în sine, nici detaşarea ei. 

Captivitatea rămâne o condiţie de sine stătătoare într-un regim existenţial ce nu are în plan derogări sau luări de poziţii: în capitalism omul consumă sau se lasă consumat. În altă ordine de idei, ceilalţi sunt în egală măsură grupul ezoteric a lui Mamleev, transcris deşănţat şi caricatural în roman de societatea neobişnuită a lui Trofim Borisovici – singurul personaj care vânează esenţialul, nu întâmplarea, evadarea din închisoarea contingenţei şi luarea în palmă a lumii deopotrivă cu iadul şi Dumnezeu, spargerea pereţilor dintre lumi şi îmbucarea universului, prăbuşirea raţiunii şi a ordinii de complezenţă, libertatea mondială. Un plan criminal înfăptuit cel mai probabil în nebunie, în delirul livresc al ieşirii din sine. Însuşi Mamleev e un captiv al trecutului dictatorial şi al prezentului ce-i calcă pe urme, un admirator al Lăcaşurilor pănă la pagina douăzeci şi şapte, un pasibil detractor de la trezirea lui Lionea şi un dârz recuperator de lumină în final.

În mod deconcentrant opera credinţei care descrie monştri, Ceilalţi abjură treptat de la spectacolul contradictoriu al existenţei, te poartă prin cotloanele necunoscutului, ale lucrurilor de neînţeles şi te lasă cu faţa în lumină să-ţi priveşti limita. O alteritate ce se decide la întâlnirea omului cu umanitatea din el sau încă departe. În urma lecturii neîncheiate a destinului lui Lionea, ce dispare fără urmă din lumea ce l-a creat, răsună tot mai grav în microfon şăgalnicul îndemn al comentatorului din prima parte a romanului: „Nu trebuie să tremuraţi atât pentru voi, de parcă aţi fi o valoare absolută” [Iuri Mamleev: Ceilalţi. Edit. cit., p. 23]. Pentru că nu numai că nu sunteţi, dar s-ar putea foarte bine nici să existaţi.

Bibliografie  
Iuri Mamleev: Ceilalţi. Traducere din lb. rusă, note şi postfaţă de Antoaneta Olteanu. Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008

Decembrie, 2010, Steaua